Vida Gyorgy

Vida Gyorgy

Titlul paginii web

SPIRALA MORŢII
Sursa: Cross Country Magazine – publicat online, 22. febr. 2004.
Autor: Bruce Goldsmith
Titlu: ICARISTICS: The Death Spiral

În caz de pericol spirala este metoda cea mai eficientă de coborâre rapidă. Dar coborârea în spirală poate deveni fatală. Bruce Goldsmith analizează cauzele care conduc la această situaţie.

Anul trecut au avut loc mai multe accidente mortale, care au fost cauzate în mod direct de coborârile rapide în spirală. Victimele acestor accidente au fost piloţi începători sau cu foarte puţină experienţă care au zburat cu aripi DHV1 sau DHV1-2. Unii dintre piloţi au fost dirijaţi prin radio, alţii au încercat coborârea în spirală din iniţiativă proprie. Au intrat în spirala de coborâre, care a ţinut până la contactul violent cu solul.

Ciocnirea cu solul sau cu apa cu viteze de 10 – 20 m/s de cele mai multe ori este mortală. Anul acesta au avut loc trei accidente de acest gen în Franţa, două în Germania, unu în Italia şi unu în Turcia, deasupra unui lac. Parapantele angajate în accidente au fost de mărci diferite elementul comun fiind clasificarea lor: DHV1 sau DHV1-2. Problema spiralei de coborâre este mai veche. În urmă cu opt ani am auzit de un accident similar produs în munţii St André Les Alpes. Pilotul a zburat sub supravegherea unui instructor cu experienţă, a executat o spirală din care nu a mai reuşit să iasă.

.
Ce înseamnă stabilitatea la spirală?

Atât normele DHV cât şi normele AFNOR prevăd testerea aripilor la coborârea în spirală. Pilotul de încercare, conform protocolului de încercări, începe o coborâre în spirală, după care slăbeşte comenzile.
Dacă aripa iese automat din spirală fără alte intervenţii ale pilotului, putem afirma că aripa este stabilă la spirală. Dacă îşi continuă rotaţia cu viteză constantă, vorbim de comportament neutru la spirală, iar în cazul în care viteza de rotaţie creşte aripa respectivă este instabilă la spirală.

Aripile destinate începătorilor ies automat din spirală şi se autostabilizează. La parapantele de performanţă se permite o instabilitate controlabilă. Caracteristicile aripilor intermediare se află intre cele două extreme.

Aparent totul este clar. Totuşi, cum este posibil că zburând cu aripi omologate se produc accidente la executarea spiralei de coborâre? Pentru găsirea răspunsului la această întrebare trebuie să facem investigaţii, deoarece problemele sunt destul de complexe.

.
SCURT ISTORIC

În 1997 un grup de cercetători de la DHV, sub conducerea lui Hannes Weininger au început studii profunde privind comportamentul aripilor la coborârea în spirală. Spirala de coborâre a reprezentat încă de pe atunci o problemă care trebuia rezolvată. DHV a ajuns la concluzia, că majoritatea aripilor sunt instabile la spirală. Aproape toate aripile cu alungirea mică au picat la teste.
O altă concluzie trasă de DHV este , că aceste aripi devin instabile la viteze de coborâre mari. Pentru efectuarea testelor a apărut necesitatea limitării vitezei de coborâre la valori rezonabile.

Au măsurat la diferite cursuri de perfecţionare vitezele de coborâre atinse de piloţii amatori, şi au ajuns la concluzia ca vitezele rareori depăşesc valoarea de 14 m/s. De atunci testele DHV verifică comportamentul aripilor la ieşirea din coborârea în spirală la viteza de coborâre de maxim 14 m/s. Conform acestui test, o aripă care devine instabilă la viteze mai mari de 14 m/s, dar rămâne uşor controlabilă poatre obţine încadrarea în categoriile DHV1 sau DHV 1-2.

Studiile efectuate de DHV au evidenţiat faptul că există două tipuri de spirale: “spirala normală” şi “spirala înclinată în jos” (scuze, dar n-am găsit o expresie mai bună).


SPIRALA NORMALĂ

Pentru a intra intr-o spirală normală tragem încet şi progresiv comanda aferentă părţii în care dorim să executăm spirala. Aripa se va înclina tot mai accentuat şi creşte viteza de rotaţie. Bordul de atac va închide un unghi de aproximativ 45 grade cu orizontul, iar viteza de coborâre rareori va depăşi valoarea de 15 m/s.

SPIRALA INCLINATĂ ÎN JOS

Executăm o spirală normală de 360 grade, după care acţionăm rapid comanda, până bordul de atac trece de poziţia de 45 grade şi se va orienta spre sol. Această manevră seamănă mult cu manevra acro SAT, cu diferenţa că la SAT acţionarea comenzii este de durată mai mare.
La acest tip de spirală viteza de coborâre poate depăşi valoarea de 20 m/s.

CONCLUZIILE DHV

Rezultatele studiilor iniţiate de DHV au fost publicate în DHV INFO MAGAZIN (1998 ), în două articole, unul semnat de Christoph Kirsch ( proiectant FreeX ) iar celălalt semnat de Stefan Muller ( proiectant Firebird ). Concluzia lor este că spirala de coborâre este o manevră periculoasă şi se recomandă numai în situaţii extreme. Au atras atenţia piloţilor, că normele DHV prevăd testarea aripilor numai până la viteza de 14 m/s, la viteze mai mari caracteristicile privind stabilitatea la spirală se pot schimba semnificativ.

DHV a publicat câteva recomandări. Coborârea în spirală se învaţă numai la cursuri de perfecţionare, sub supravegherea instructorilor, deasupra apei. Această manevră este interzisă piloţilor începători. Spirala de coborâre se va utiliza numai în caz de pericol, şi se va ieşi din spirală la min. 300 m deasupra solului.

Alti factori care influenţează stabilitatea la spirală

Dacă toate acestea nu vi se par destul de complicate, mai sunt câţiva factori care au efecte asupra stabilităţii la spirală:
1. Reglarea chingilor dorsale la seletă. O distanţă mai mare între carabiniere favorizează ieşirea aripii din spirală. Piloţii cu mai puţină experienţă au tendinţa să strângă chingile dorsale, cea ce a avut un rol semnificativ la producerea unor accidente mortale.
2. Încărcarea aripii. O aripă mai încărcată devine mai instabilă la spirală.
3. Chingile în diagonală ( la seletă ) influenţează în mod negativ stabilitatea la spirală.
4. Viteza cu care se trage comanda la intrarea în spirală.
5. Mutarea greutăţii pilotului la intrarea în spirală şi pe parcursul spiralei.

Poziţia centrului de greutate. Coborârea centrului de greutate este în defavoarea ieşirii din spirală. Deci atenţie mare la poziţionarea balastului.

Instituţiile de omologare îşi perfecţionează normele de testare cu scopul de a se apropia cât mai mult de situaţiile de zbor reale. Dar oricare aripă omologată, datorită factorilor suplimentari, poate deveni instabilă la spirală în anumite condiţii.

Creşterea numărului accidentelor a inpus teste DHV mult mai severe. A aripă încadrată anul trecut la categoria 1-2, nu-i sigur, că ar trece de testele actuale.

PROPUNERI

Cauza principală a accidentelor mortale în cazul piloţilor cu pregâtire medie care zboară cu aripi intermediare este, că intră involuntar în spirale înclinate în jos. Viteza mare de coborâre şi forţele G care iau naştere îi blochează psihic şi nu fac nici o intervenţie. Această situaţie este foarte periculoasă! Să respectăm următoarele principii:
1. Spirala de coborâre este o manevră rezervată piloţilor avansaţi.
2. Antrenamentele se vor desfăşura deasupra apei, în condiţii de securitate maximă, şi numai după stăpânirea manevrelor se fac antranamente deasupra solului.
3. Pentru a ieşi din spirală trebuie să ne mutăm greutatea în partea spre exteriorul spiralei şi să frânăm partea exterioară a aripii. Cu cât începem mai repede manevrele de mai sus cu atât este mai sigură ieşirea aripii din spirală.
4. La viteze de coborâre foarte mari, pilotul nu poate dezvolta fizic forţa necesară frânării. În acest caz să încercăm acţionarea comenzii cu două mâini. Dacă nu reuşiţi să frânaţi suficient de tare pentru a ieşi din spirală, aruncaţi rezerva ( fără prea multă ezitare ). Mulţi dintre piloţii accidentaţi mortal nici nu au încercat deschiderea paraşutelor de rezervă. Forţele G mari blochează de multe ori gândirea logică.

Notă
Parapantele moderne sunt mult mai sigure (articolul original a apărut în 2004 ), dar majoritatea parapantiştilor din România zboară cu aripi fabricate de câţiva ani, deci problemele prezentate mai sus sunt foarte actuale pentru ei.
Partea de jos a paginii web
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one